facebook

Traseul Ciclist- Priveşte de sus

Descriere

Acest traseu este prevăzut pentru biciclişti şi duce prin puncte de observaţie selectate  care se află pe întregul teritoriu al comunei. Această excursie cu siguranţă va fi pe placul iubitorilor de fotografie, deoarece dealurile oferă vederi interesante ale împrejurimilor localităţii Klucze. Traversarea traseului va dura cca. 2 ore. Sau, alternativ, decât să traversaţi întregul traseu, puteţi să vă duceţi pe puncte de observaţie alese.

 

Primul deal care urcăm este dealul Jałowce în Kluczach, cunoscut sub numele de  Czubatka (382 m d.n.m.), cel mai cunoscut punct de observaţie al comunei. De multe ori puteţi întâlni aici oameni care practică parapantă. Drumul de acces la Czubatka este marcat cu plăcile alb-maro de identificaţie turistică.

 

Dacă priviţi de pe deal spre vest, puteţi admira panorama Deşertului Błędowska. La liniia orizontului se distinge turnul caracteristic al bisericii de la  Błędów (vest) precum şi conturile coşurilor de fum ale cocseriei de la Combinatul Siderurgic „Katowice”. La sud-vest se văd două turnuri ale bisericii din Bolesław şi puţuri miniere; iar la nord-vest – Chechło şi buncărul din timpul celui de al II-lea război mondial, situat la marginea deşertului în apropierea localităţii Chechła. Privind spre est vom vedea panorama oraşului Klucze – case, stânci de calcar, păduri, iar la nord fabrica de hârtie.

 

Czubatka este un loc unde se intersectează traseele : ciclist verde (care leagă Olkusz cu Klucze), pietonal galben (deşertic, de la Błędów spre Jaroszowiec), ecvestru şi trasa pistei educaţionale „Împrejurimile localităţii Rudnica” .

Pe deal se află turnul de veghe (aparţine administraţiei forestiere locale, construită în primul rând pentru alerte de incendiu), precum şi ruinele clădirii militare cu un etaj (vezi foto).

 

Ne întoarcem la Klucze şi mergând pe str. Jurajską ajungem la două dealuri - Maśnica (408 m d.n.m.) şi Dupnica (421 m d.n.m.). De pe Maśnica se întinde o privelişte asupra părţii de vest a loc. Klucze, iar Dupnica este un punct de observaţie bun pentru această partea a loc. Klucze, unde se află parcele cu grădini. Dealul este vizibil de la drum spre Jaroszowiec, ca un perete vertical de roci cu o crăpătură la mijloc.

Pe cealaltă parte a drumului spre Jaroszowiec vedem un alt punct de observaţie – Kamyk (418 m d.n.m.). Acesta este un deal cu o piatră de calcar, situat în Klucze în apropierea parcelelor cu grădinilor. De acolo se poate admira o privelişte  asupra parţii spre Kwaśniów şi partea de nord-vest a loc. Klucze – puteţi vedea printre altele fabrica de hârtie, un cartie de locuinţe şi Deşertul Błędowska.

 

În Jaroszowiec, chiar în spatele stadionului, intrăm pe drum de pădure care duce la poalele dealului „Nad kopalnią”. De pe vârful dealului se întinde o privelişte asupra întregii văi Jaroszowiec, este vizibil lanţul de dealuri Niegowonice-Smoleń. Pe traseul ciclist ne întoarcem la drumul asfaltat, care traversăm şi mergem pe traseul ciclist roşu prin Zalesie, Golczowice până la Cieślina. Aici virăm la dreapta pe drumul asfaltat care duce spre Kwaśniów, unde pe partea dreaptă a drumului întâlnim o vărărie veche.

 

De la intersecţia lângă biserica coborâm pe şosea spre Ryczówek. Acolo, de pe dealul situat pa partea dreaptă a drumului, în spatele Sălii de Nuntă „Patrycja” , putem admira panorama împrejurimilor de la o înălţime de peste 400 m.

Continuând mersul pe drumul asfaltat spre vest, de ja în Ryczówek virăm la dreapta, pe strada Górna. De acolo, pe strada Leśna (lângă terenul rezervoarelor de apă împrejmuit şi iluminat noaptea) ajungem la poalele  Muntelui Călugărilor (Księża Góra) (462 m d.n.m.). Potrivit legendelor , numele este asociat cu clădiri ale mănăstirii aflate pe partea de sus a acestui munte în trecut. Se spune că terenurile din Ryczówek au fost, în sec. XVII, proprietatea mănăstirii Camaldolese.

 

De la Księża Góra ne întoarcem pe drumul asfaltat şi mergem pe el drept înainte spre vest trecând prin Rodaki. După ce am trecut de sat virăm la stânga şi urmăm indicatoarele Traseului Ciclist Crucea-Voinicolui (Przylaszczkowy Szlak Rowerowy). Acest traseu ne duce prin Chechło până la marginea Deşertului Błędowska, unde este deja vizibil obiectivul nostru – colina Dąbrówka (355 m d.n.m.). Aceasta este un alte punct de observaţie, de pe care se poate admira Deşertul Błędowska. Aici, de asemenea, este situată ultima oprire a traseului ciclist din Zagłębie (verde), care de la Chechło însoţeşte  Traseul Crucea-Voinicului. Pe Dąbrówka se află un buncăr de piatră (adăpost) din timpul celui de al II-lea război mondial.

Traseul de la Klucze până la Dąbrówka este marcat cu plăcile alb-maro de identificaţie turistică.

sursa: http://www.gmina-klucze.pl

Atracţii turistice
  1. Deşertul Błędowska- cel mai mare deşert din Europa
  2. Peştera nad Kopalnią (deasupra Minei)
  3. Crucea şi bolovanul cu o placă comemorativă din Golczowice
  4. Biserica Sf. Stanislaus (św. Stanisław) Martir din Cieślin
  5. Ruinele turnului-locuinţă renascentist din loc. Kwaśniów
Partenerii noştri
  • http://www.gminaboleslaw.pl
  • http://centrumkultury.gminaboleslaw.pl/index.php
  • http://www.projektadrenalina.com/
  • http://www.imbramowice.pl/
  • http://www.gmina-klucze.pl
  • #
  • http://www.zpk.com.pl/
  • http://sp.olkusz.pl
  • http://www.rabsztyn.ilkus.pl/
  • http://zamki-gotyckie.pl
  • http://www.gokklucze.pl/
  • http://www.malopolskie.pl
  • #
  • http://www.wolbrom.pl
  • http://www.malopolskie.pl/
  • http://www.nadbialaprzemsza.org.pl
  • http://www.mok.olkusz.pl/
  • http://www.trzyciaz.ug.pl
  • #
  • http://nadbialaprzemsza.org.pl/news_selectcats.php?cat_id=20
  • http://www.ck.wolbrom.pl/
Vremea
e-felicitare
Despre noi

Portalul regio4trip.pl a luat fiinţă în cadrul proiectului „Construirea reţelei de colaborare între partenerii distri...

Faceţi clic pentru a vedea mai multe
Contact
e-mail:lgd@nadbialaprzemsza.org.pl
tel. +48 32 724 25 23
Faceţi clic pentru a vedea mai multe
Inregistreaza-te ca un afiliat

Invităm toate părțile interesate din <...

Înregistrează ca partener
Termeni şi condiţii de utilizare a portalului www.regio4trip.eu
Vă dorim o zi bună :)
Echipa Regio4trip